vineri, 2 aprilie 2010

Convingeri religioase

Share
Aseară vorbeam de religii. De fapt discuţia a pornit de la termenul de "ateu" (vine de la "atheos", si înseamnă "a nu crede in zei"). Ateul este acea persoană care nu crede în existenţa divină, în viaţa de apoi, în miracole, etc. Şi de aici a pornit o întreagă discuţie.

Ce am întrebat eu şi ce mă interesa pe mine cel mai mult a fost următorul lucru: "Cum este posibil ca într-o familie în care toată lumea este ortodoxă, să existe cineva care să devină ateu?". Am folosit ca exemplu un copil care până la 14 ani a fost crescut în aşa fel încât să preţuiască învăţăturile ortodoxe, la fel cum am fost crescuti majoritatea din ţara noastră. De ce de la 14 ani în colo, acest copil ar prefera să renunţe la credinţa lui în favoarea ateismului, sau a oricărei alte religii.
Ce poate zdruncina din temelii convingerile lui religioase?

Am observat că în adolescenţă, tinerii se redescoperă. Nimic rău... atâta timp cât nu exagerezi şi ajungi să devii "victima" teribilismelor. Din punctul meu de vedere 90% din cei care se redescoperă din punct de vedere religios, si sunt de părere că religia lor cu care au crescut (în cazul nostru, ortodoxismul) nu îi defineşte... o fac din teribilism, conduşi de dorinţa de a fi diferiţi.
Cât de bine să cunosti toate religiile lumii, astfel încât să hotărăşti că religia "X" se potriveşte mai bine caracterului şi felului tău de a fi. Se mulează mai frumos în jurul personalităţii tale, pentru că da... din câte am înţeles ţine foarte mult şi de personalitatea fiecăruia.

Adică ceva de genul... dacă sunt rocker trebuie să fiu ateu, dacă sunt vegetarian trebuie să fiu budist, dacă român trebuie să fiu ortodox... şi mai ştiu eu ce fel de conexiuni şi asemănări se creează în mintea fiecăruia.

Eu personal nu mi-aş schimba credinţa şi religia. Nu aş trece nici măcar la catolicism, a cărei Biblie este, din câte ştiu eu, relativ asemănatoarea cu a noastră, a ortodoxilor ("ortodocsilor"). Pe mine mă defineşte foarte bine religia mea. Mi se potriveşte mănuşă... şi dacă eram crescut în spirit catolic, sau budist, sau ateist, sau islamist, sau hinduist... tot mănuşă mi s-ar fi potrivit.

P.S.: I`m orthodox and proud!

31 comentarii:

Septembrie spunea...

Dificil şi delicat acest subiect...Nu m-am gândit niciodată că aş putea să îmi schimb religia. Nu mi-a trecut prin cap. Deci, cred că îmi e bine aşa. Dar, cred că pleacă totul din copilărie. Nu am crescut, din păcate, cu bunicii pe lângă mine, nu am crescut mergând duminica la biserică, nu am crescut respectând tradiţia x sau z. Dar, undeva, în interior există un respect şi o credinţă. Care, creşte sau scade, în funcţie de situaţie, cum facem de altfel, mai noi toţi. Şi aici, intra în discuţie şi liberul arbitru..Or fi acţiunile umane libere, sau nu? Au ca şi cauza efectul divin, natural?

Interzisa. spunea...

Mi se pare un pic contradictorie ultima parte..."Pe mine mă defineşte foarte bine religia mea. Mi se potriveşte mănuşă... şi dacă eram crescut în spirit catolic, sau budist, sau ateist, sau islamist, sau hinduist... tot mănuşă mi s-ar fi potrivit." Inseamna ca in orice moment ti-ai putea schimba religia , atata timp cat oricare ti s-ar potrivii...Sau...sa fii inteles eu gresit????

Sighel spunea...

@ intre bine si rau - am zis asa pentru a sublinia ideea ca intr`adevar religia se invata, este "impusa" de cei din jurul tau, in special familia. Daca familia este de religie catolica, copilul nu o sa fie invatat niciodata sa fie un bun islamist. Si am zis ca mi s`ar potrivi manusa toate pentru ca sunt convins as fi acceptat oricare dintre ele. Oricare mi s-ar fi potrivit. Sper sa ma intelegi acum.

@ septembrie - apropo de "creste sau scade"... ciudat cand intr-un moment greu din viata noastra incepem sa ne rugam la D-zeu sa ne ajute... iar cand suntem fericiti si avem motive de bucurie, D-zeu parca nu mai are nicio participatiune!

Interzisa. spunea...

M-am straduit sa inteleg...dar mi-a dat o maaaare eroare. Sunt de parere ca atunci cand crezi intr-un lucru, in cazul nostru credinta, trebuie sa fii atat de convins ca ti se potriveste incat sa spui "Eu daca eram , spre ex catolic, era o foarte mare greseala" . Asta pt ca tu stii cat de potrivita iti este religia pe care o ai acum. Defapt, chiar sa respingi celelalte religii, cu vehementa. Deoarece, din ce spui tu, eu tind sa cred ca esti de acord cu toate religiile...

. spunea...

ateu inseamna sa renunti la credinta pentru divin in favoarea stiintei. apoi..ceai descris tu acolo ar fi pentru un liber cugetator, care nu crede in stiinta neaparat :P crede in...el

Sighel spunea...

@ intre bine si rau - 1. da, chiar sunt deacord cu toate religiile (cred, nu le cunosc in amanunt mai pe niciuna); 2. cum zicea si septembrie "dificil si delicat acest subiect"... putem vorbi pe chestia asta foarte mult, la un nivel amator bineinteles, cel putin eu. Chestia e ca... nu suntem noi cei care alegem, in prima faza cel putin, ce religie sa avem. Adica... ceva de genu: la 18 ani suntem majori, suntem in stare sa alegem ce e bine si ce e rau pentru noi, suntm raspunzatori in fata noastra pentru alegerile pe care le facem... ei bine pana la 18 ani nu esti crescut fara sa apartii unei religii, timp in care sa ti se dea informatiile necesare despre toate care exista in lumea asta...iar tu la 18 anisori sa alegi...vreau sa fiu de religie "X" pentru ca mi se potriveste cel mai bine. Cam asa incerc eu sa zic... E mult prea complex...si mi`e mult prea greu sa ma fac inteles asa cum trebuie si asa cum as fi vrut!

Interzisa. spunea...

In dilema....m-ai bagat in ceata. O sa am ce medita la noapte... Oricum, tot n-am priceput nimic.

Interzisa. spunea...

Dar spre exemplu, daca tu ai intalnii o fata care sa fie de alta religie...nu ai renunta pt ea la credinta ta??????????????????????????
Sunt foarte curioasa. Ia UIMESTE-MA!!!

X spunea...

dc sa renunte el la religia lui cand foarte bine ar putea sa renunte ea la religia ei:D...sunt de acord cu ultima parte...

Sighel spunea...

@ intre bine si rau & X - Dc sa renuntam doar la religii, cand de fapt intrebarea ar fi daca am fi dispusi sa renuntam la noi pentru persoana iubita? Cu religiile ne impacam noi! ;)

hannah spunea...

nu te supara ...dar ce fel de ortodox esti???nu prea esti explicit in afirmatii " sunt roman trebuie sa fiu ortodox" ?????? ce fel de afirmatie este aceasta ???...chiar crezi ca tinerii cand ajung la 18 ani isi pun probleme de genul carei religii apartin ?:)) sincer sunt convinsa ca nu exista foarte multe persoane care fac asta. iar in legatura cu skimbatul religiei pentru cineva...ekista o problema ..din pacate ..religiile nu prea se impaca asa cum spui tu iar skimbarile sunt necesare in special cand vine vorba de casatorii si copii...

Sighel spunea...

@ hannah - sunt ortodox asa cum stiu si cum pot eu sa fiu... ce`i drept nu unul foarte bun. Paragraful de unde ai dat tu citatul este unul in care am dat cateva exemple vis-a-vis de personalitate-religie, nu trebuie sa il iei de bun neaparat...in continuare scrie "şi mai ştiu eu ce fel de conexiuni şi asemănări se creează în mintea fiecăruia.". Iar referitor la schimbatul religiilor in special cand vine vorba de casatorii si copii... dace e sa ma intrebi pe mine nu ii deranjeaza pe cei 2 indragostiti acest aspect, cat ii deranjeaza pe parinti. Ei sunt cei ce se opun de cele mai multe ori. De aici apar problemele... daca iar fi deranjat pe ei, n-ar mai fi existat ca si cuplu, deci n-ar mai fi urmat nicio casatorie. Parerea mea!

Interzisa. spunea...

"Cu religiile ne impacam noi" :)) esti sigur???Din nou te contrazici... Cum adica "ne impacam"??? Hmmmm, deci e discutabil totusi. Hai sa presupunem ca as fii catolica... m-ai iubi enorm, s-ar creea o poveste mai ceva ca-n "O mie si una de nopti" : ai fii dispus sa renunti la ceva in aceste conditii? Ai fii dispus sa renunti la tine pentru dragoste ??? Si te mai intreb o data : Ai fii dispus sa renunti la religie in conditiile in care eu nu as fii dispusa sa renunt....Hai fii explicit ca ma prind asa greeeeeeeu :((

Sighel spunea...

@ intre bine si rau - 1. din cate stiu eu, casatoriile intre catolici si ortodocsi nu sunt interzise. 2. nu trebuie sa ne imaginam nimic pentru ca eu deja traiesc povestea mea de iubire in care as renunta la orice pentru ea... orice.

Interzisa. spunea...

:)) Te-ai cam aprins...:)) pai ma bucur pentru tine. E adevarat, dar nu stiu, daca tu ai fii ortodox si ea catolica, copii ce vor fii? musulmani??? :))

Interzisa. spunea...

Islamisti in loc de musulmani :) asta am vrut sa scriu :D

Interzisa. spunea...

Islamisti in loc de musulmani :) asta am vrut sa scriu :D

hannah spunea...

nu sunt parintii...nu de fiecdare data ...este RELIGIA ptr ca despre ea vorbeam :))) eu cred ca ar trebui sa te mai informezi inainte sa spui ceva ...nu mi o lua in lume de rau..dar religia este un subiect extrem de complicat su nu poti generaliza in halul asta...si tu esti crestin ortodox presupn nu? de asta ti am spus ca nu esti explicit ...puteai sa fii si evreu ....sfatul meu...informeaza te si apoi da ti cu parerea :)

Sighel spunea...

@ hannah - daca era religia atat de importanta, cei 2 nu mai erau impreuna, e simplu. Asta e un blog personal...nu este de specialitate, de niciun fel... aici vezi gandirea mea. postarea nu s-a vrut a fi vreun eseu de specialitate. nu trebuie sa ma informez neaparat pentru ca eu pe acest blog incerc sa port o discutie, un dialog. tu daca stii mai multe (si oricine), in comentariile tale poti sa vii cu completari. imi pare rau, dar nu cred ca imi sunt necesare acum studii si cercetari in domeniul teologiei sau orice alt domeniu. Repet... e un blog personal unde imi expun parerea (buna sau rea), oricine vrea e rugat sa vina cu comentarii/informatii/adaugiri. Abia in acest fel ne mai dezvoltam si noi "cultura".

hannah spunea...

eu vrobesc in cunostinta de cauza...am fost unul dintre " cei doi" cum spui tu si religia are un cuvant important de spus ;)...cat despre ..blogul tau PERSONAL ...din mom ce l ai facut PUBLIC tre' sa ti asumi chestia asta...cat despre " blog de specialitate" sau studii sau ce mai zici ...nu ti a cerut nimeni asta ...insa mi se pare normal ca atunci cand iti dai cu parerea sa ai anumite cunostinte in ceea ce priveste subiectul pe care l comentezi...nu mi ai raspuns cu argumente ci practic ai gasit o scuza pentru faptul ca nu ai idee despre ce vorbesti...nu mi o lua in nume de rau dar...ma asteptam la ceva ..."palpabil" sa zicem

Sighel spunea...

@ hannah - oke..atunci te invit sa ne spui tu,in mod PUBLIC, pe blogul meu PERSONAL, cum s-a impuns religia in relatia ta? cum din cauza religiei ai renuntat la persoana iubita! De ce dai vina pe religie?

hannah spunea...

eu nu am dat vina pe religie in ceea ce priveste relatia mea..am spus ca religia are o mare influenta in relatii ...am spus ca stiu anumite chestii din interior si ca nu este ok sa vorbesti in necunostinta de cauza...ci ca trebuie sa ai niste argumente in spatele unor afirmatii...trebuie sa cunosti ceva ca sa vorbesti despre chestia respectiva....+ asta era esentialul sin comentariul meu...nu indrepta atentia catre viata mea personala cand totul este despre postarile tale

Sighel spunea...

@ hannah - se pare ca nu e chiar numai despre postarea mea...din moment ce tu ai mentionat faptul ca ai trairi personale in aces sens...insist lamureste`ma, care e vina religiei in relatia ta? de ce a facut in asa fel incat sa va fie voua imposibil? :-??

hannah spunea...

ba da este numai despre postarea ta ( am zis doar ca eu am cunostinte in privinta asta ) si repet...nu indrepta atentia catre altceva ...

Anonim spunea...

Sighel se refera probabil la faptul ca te influenteaza major cultura si nu neaparat religia in care te nasti, cresti, evoluezi...cultura care, intr-o anumita masura iti influenteaza credinta si iti stabileste religia. Iar o relatie intre doua persoane de religie diferita ar putea sa nu mearga din cauza culturilor diferite in care fiecare a fost educat -adica fenomenul de aculturatie daca ai auzit de el Hannah- si nu neaparat din cauza religiei. daca religia ta sau a lui ar fi interzis categoric relatia voastra, atunci ea nu ar fi existat din start, nu crezi? Si iar ii dau dreptate lui sighel ca daca iubesti =iubesti persoana asa cum e ea si de orice religie ar fi.

Sighel spunea...

@ Anonim - word!

Anonim spunea...

nu am zis ca daca iubesti= nu iubesti. Am zis ca religia are un cuvant major de spus intr o relatie nu ca ucide iubirea...si DA religia implica anumite obiceiuri care pot fi considerate parte a culturii nu ???? si o tema pentru acasa : cat de simplu este pentru un evreu sa se casatoreasca religios cu o crestina ? ;) ...cat despre ce a vrut sa spuna Sighel...nu e vina mea ca nu stie sa se exprime :)))

hannah spunea...

am uitat sa ma semnez , hannah sunt !
;)

Sighel spunea...

@ hannah - el evreu, ea crestina! asta este povesteea ta? nici eu am vina pentru ce alegi tu sa intelegi din aceasta postare sau aceste comentarii!

hannah spunea...

nu e povestea nimanui ! e pur si simplu un subiect ce are legatura cu postarea ta . eu sunt evreica ...nu aleg nimic decat ceea ce scrie :)

Anonim spunea...

bagamia-s pooola'n ea de religie k numai rau a adus lumii...nicidecum bine