Convingeri religioase

Aseară vorbeam de religii. De fapt discuţia a pornit de la termenul de "ateu" (vine de la "atheos", si înseamnă "a nu crede in zei"). Ateul este acea persoană care nu crede în existenţa divină, în viaţa de apoi, în miracole, etc. Şi de aici a pornit o întreagă discuţie.

Ce am întrebat eu şi ce mă interesa pe mine cel mai mult a fost următorul lucru: "Cum este posibil ca într-o familie în care toată lumea este ortodoxă, să existe cineva care să devină ateu?". Am folosit ca exemplu un copil care până la 14 ani a fost crescut în aşa fel încât să preţuiască învăţăturile ortodoxe, la fel cum am fost crescuti majoritatea din ţara noastră. De ce de la 14 ani în colo, acest copil ar prefera să renunţe la credinţa lui în favoarea ateismului, sau a oricărei alte religii.

Ce poate zdruncina din temelii convingerile lui religioase?

Am observat că în adolescenţă, tinerii se redescoperă. Nimic rău... atâta timp cât nu exagerezi şi ajungi să devii "victima" teribilismelor. Din punctul meu de vedere 90% din cei care se redescoperă din punct de vedere religios, si sunt de părere că religia lor cu care au crescut (în cazul nostru, ortodoxismul) nu îi defineşte... o fac din teribilism, conduşi de dorinţa de a fi diferiţi.

Cât de bine să cunosti toate religiile lumii, astfel încât să hotărăşti că religia "X" se potriveşte mai bine caracterului şi felului tău de a fi. Se mulează mai frumos în jurul personalităţii tale, pentru că da... din câte am înţeles ţine foarte mult şi de personalitatea fiecăruia.

Adică ceva de genul... dacă sunt rocker trebuie să fiu ateu, dacă sunt vegetarian trebuie să fiu budist, dacă român trebuie să fiu ortodox... şi mai ştiu eu ce fel de conexiuni şi asemănări se creează în mintea fiecăruia.

Eu personal nu mi-aş schimba credinţa şi religia. Nu aş trece nici măcar la catolicism, a cărei Biblie este, din câte ştiu eu, relativ asemănatoarea cu a noastră, a ortodoxilor ("ortodocsilor"). Pe mine mă defineşte foarte bine religia mea. Mi se potriveşte mănuşă... şi dacă eram crescut în spirit catolic, sau budist, sau ateist, sau islamist, sau hinduist... tot mănuşă mi s-ar fi potrivit.

P.S.: I`m orthodox and proud!

Mitul Androginului = Suflete pereche

ANDROGIN = care are caractere specifice ambelor sexe, hermafrodit, bisexual.

Androginul a fost vazut de-a lungul timpului in foarte multe feluri,uneori o zeitate, alteori o fiinta cu doua parti, dar de cele mai multe ori ca o fiinta fabuloasa din mitologia greaca.

In consta acest mit al androginului si care este ideea fundamentala a acestui mit?

In opera "Banchetul", scrisa de Platon, exista o explicatie a iubirii si formarii acesteia. Aici este amintit "mitul androginului", povestit de un personaj al lui Platon.

Dupa aceasta legenda aflam ca la inceput traiau pe Pamant fiinte androgine. Ele aratau ca doi oameni lipiti spate in spate: un barbat si o femeie, doi barbati sau doua femei. Acestia aveau o putere incredibila...puteau face aproape tot ce gandeau. Zeii, din cauza ca se temeau de puterea aproape infinita a androginilor, pentru a nu mai reprezenta o posibila si veritabila amenintare pentru ei, se hotarasc sa-i desparta.

Separati sunt fara putere, nu mai pot face nimic. Multi dintre ei mor de tristete si dor. Zeii, vazand ca raman fara supusi, cauta sa dea oamenilor un nou motiv pentru a trai si astfel il creeaza pe Eros, cel care avea sa semene iubire intre pamanteni. In acest fel oamenii isi petreceau viata cautandu-si jumatatea, iar cei mai norocosi chiar o gaseau,se contopeau si deveneau fiinta de o dinioara.

Acest mit se regaseste in operele multor scriitori...in forme si explicatii diverse, cu povesti una mai frumoasa ca alta, dar avand mereu aceeasi idee si anume "sufletele pereche".

Tinerete fara batranete...

Aseara am vazut filmul "Dorian Gray", o ecranizare dupa romanul de fictiune al lui Oscar Wilde, aparut in 1890 si avand titlul original "The Picture of Dorian Gray".

Un film interesant din punct de vedere tematic: promisiunea sufletului in schimbul tineretii vesnice si incercarea personajului principal de a se impaca cu propria constiinta reflectata in portretul sau.

Alaturi de Dorian Gray care este un personaj extraordinar, de o frumusete nemaintalnita, capabil sa cucereasca inima oricui, apar si alte personaje deosebite, foarte puternic conturate, care reusesc sa se faca remarcate prin trasaturile lor. Unul dintre ele este Lordul Henry Wotton, cel care il convinge pe Dorian de efemeritatea frumusetii si a tineretii, constientizare care il determina sa faca acel "schimb" cu portretul sau. De amintit este si pictorul Basil, cel care picteaza faimosul portret, fiind vrajit de frumusetea si inocenta tanarului Dorian. Cat despre portret...acesta ajunge sa fie oglinda lui Dorian, care se hotaraste sa-si vanda sufletul numai ca portretul sa imbatraneasca in locul lui.

Schimbarile portretului sunt notate in decursul a 18 ani, timp in care Dorian cel pictat devine un monstru, ca urmare a tuturor pacatelor adunate in sufletul lui Dorian cel real.

Finalul este unu parca desprins din flimele de groaza...dar bineinteles,intentionat sau nu, este un final moralizator.

Morala nu am sa o zic eu...ci o va deprinde fiecare cititor sau spectator in parte.

Hrana pentru suflet...

Desi e posibil ca acest post sa starneasca rasete pentru multi din cunoscutii mei...recunosc faptul ca am 23 de ani si n-am tot la fel de "multe" carti citite. Si la fel ca mine mai sunt o gramada de tineri...fapt care pe mine personal ma lasa rece pentru ca, vorba zicatorii: "Mila-mi e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul". Si sufletului meu ii este "foame"..."foame" de cunoastere. Tocmai din aceasta cauza m-am hotarat sa iau in serios lectura. Vreau sa pot zice cuiva, la un momendat: "Da, stiu! Am citit si eu cartea asta!" sau "Am citit si eu despre asta!".
Chiar daca pana acum eram genul de persoana care prefera filmul in loc de carte, marturisesc ca acum gasesc cititul mult, mult mai placut, relaxant si educativ. De la inceputul anului m-am apucat de citit cate ceva...si recunosc ca imi place. Descopar lucruri care ar fi trebuit sa le stiu de ceva ani, dar niciodata nu e prea tarziu. Si cu cat citesc mai mult, cu atat imi doresc sa stiu mai multe despre orice...o carte duce la alta si la alta si la alta...

"De dragul diversitatii: CITESTE O CARTE!" (s-ar putea sa-ti placa)