luni, 31 ianuarie 2011

CERE SI TI SE VA DA!

Share
Tocmai ce am aflat cel mai simplu mod de a te imbogati!

I: Si ghici cine mi l-a aratat?
R: Televizorul!

Da...televizorul. Putine sunt momentele cand mi se intampla sa aprind televizorul, si sunt si mai putine datile in care chiar se intampla sa vad ceva interesant pe canalele romanesti. Nu ca acum ar fi fost ceva interesant, vreo emisiune super, ci doar s-a nimerit sa aud stirea.

Am aflat cel mai simplu mod de a "face" bani. Comedianul Craig Rowin, a postat pe YouTube in luna noiembrie a anului trecut, un clip in care el cere 1 milion de dolari. Bineinteles ca acest clip este adresat doar milionarilor...in prima faza, apoi apeleaza la miliardari, si in cele din urma la mai marile coorporatii.




Interesant este faptul ca el a si obtinut milionul cerut. Cecul ii va fi inmanat pe 2 februarie, pe scena UCB Theatre, intr-un spectacol live.



Acum, ca si voi, stau si ma gandesc cum de nu mi-a venit mie ideea asta. O chestie super simpla, nevinovata si fara batai de cap... acum nu sunt sigur daca sunt sau nu impozabili, si nu cunosc forma sub care vin acesti bani, donatie ori sponsorizare... dar sunt convins ca nu mai conteaza!

P.S.: Va rog, dati-mi un milion (GBP,EUR, USD)!

luni, 24 ianuarie 2011

BIGGER! BETTER! BLOGGER!

Share

Treaba sta in felul urmator... "HELLO BITCHES!!! I`M BAAACK!"

Si da, de data asta intentionez sa raman ceva vreme, pentru aceleasi persoane pe care le-am lasat in urma si nu mi-au simtit lipsa, pentru Hannah, pentru acei 52 de vizitatori maxim intr-o zi. Si bineinteles pentru fanii mei!

Lasand gluma, de data asta o sa fie un pic mai personal ca data trecuta pentru ca in afara motivelor mai sus insirate o sa fac din acest blog ceva "mai pe sufletul meu". Sau macar o sa incerc, chiar daca ma simt un pic "ruginit". Am vazut eu altii care "scartaie" si tot nu se lasa! Felicitarile mele pentru ei...atata timp cat internetul exista, o sa existe si "bloggeri" de genul asta. Dar bine ca versiunea asta de internet e pe duca si nu prea mai sunt site-uri libere, decat vreo 300.000 sau ceva de genul, dar fiti pe pace pentru ca deja exista un server nou si o platforma noua, care apropo, nu este compatibila cu platforma actuala de "www".

Asta asa ca sa nu zica lumea ca nu am venit si eu cu ceva nou!

Si am si un clip nou cu care incep noua mea sedere pe platforma asta!



...care "btw" este pentru sustinatoarea mea no.1, iubita mea!

P.S.: Tot ea este motivul pentru care iar m-am luat cu blogul, asa ca Hannah,te rog, sa te iei si de ea cand mai revii cu completari!

joi, 22 aprilie 2010

La revedere?

Share
Din păcate... asta va fi ultima postare a mea pe acest blog. Cel puţin pentru o perioadă... Din diferite motive (fără să-mi dau seama dacă trebuie sau vreau) va urma o pauză.

Acest articol nu vine pentru că eu aş fi vreun mare blogger cu sute de cititori care ar rămâne dezamăgiţi ori surprinşi că nu voi mai posta nimic... n-am ajuns încă acolo (glumă). Recordul a ramas undeva la vreo 52 de vizitatori unici într-o zi. Acest articol e pentru acele persoane care zilnic, regulat, ori periodic au mai verificat blogul să vadă dacă am mai postat ceva. Este pentru acele persoane care şi-au pierdut câteva minute citind sau urmarind postarea mea. Este pentru acele persoane care au comentat la ele... şi pentru cele care au avut de "completat" (ex: hannah - căreia nu cred că o să-i fie "dor" de mine... sau o să-i fie?). Este pentru acei 52 de vizitatori unici pe care am reusit să îi am (şi la numărătoare s-a pus şi iubită, mamă, tată , frate, cumnată şi prieteni).

Blogul va rămâne deschis, pentru că din când în când (zilnic), eu am să mai intru pe el, pentru că sunt câteva postări care îmi sunt dragi şi poate am să am chef să le recitesc... şi poate şi voi aveţi... sau poate or să atragă ceva cititori noi. Plus că odată postate... ar fi păcat să le şterg, pentru că sunt publicate cu drag, iar în unele chiar am pus suflet.

Asta e melodia cu care închei şi pe care v-o recomand:



P.S.: Vă sunt recunoscător pentru interesul acordat acestui blog. Mulţumesc... vă mulţumesc!

luni, 19 aprilie 2010

Fishie! Fishie!

Share
Sâmbătă am perindat prin Londra. Nu se ivesc prea multe ocazii de genul asta, aşa că am profitat la maxim de acea zi. Printre altele am mers de am vizitat "Sea Life Aquarium", un loc pe care îmi doream foarte tare să-l văd. Şi l-am văzut. Şi mi-a plăcut. Ceva cu totul deosebit.

Când am ajuns acasă... am început să mă laud...că de... aşa e "normal". Şi am zis să arat unui prieten pe unde am fost eu şi cam ce am văzut. Şi i-am trimis repede filmuleţul următor (incercă să ignori "coloana sonoră"):




Din partea lui am primit următorul clip...ceva mai frumos, mai mare, mai liniştitor, mai copleşitor, încă odată mai frumos, dar pe care nu l-a vizitat, ci doar vizionat... ca şi mine de altfel.




P.S.: What a wonderful world!

vineri, 16 aprilie 2010

Monkey see, monkey do!

Share


P.S.: Scurt şi la obiect!

joi, 15 aprilie 2010

TV... What TV?

Share
Azi se împlinesc 2 luni de cand nu am mai privit la TV. La cutia aia mincinoasă care ne bagă tot felul de prostii în cap. Şi când zic că nu am mai privit... adică la modul că nici nu am deschis să vad ce se mai întamplă, să verific dacă mai avem sau nu cablu.

I: Dacă îmi lipseşte?
R: Deloc! De fapt, poate îmi lipsesc un pic canalele astea educative gen "National Geographic", "Discovery"... dar foarte putin, pentru că şi la astea mă uitam doar noaptea târziu... şi nu pentru că aş fi vreun împătimit, ci pentru că pe ele consideram că sunt cele mai interesante emisiuni la ora aia. Plus că mai aflam câte ceva. Oricum... nici alea nu zic "adevărul, şi numai adevărul", dar măcar e altceva.

Normal că am mai citit una-alta pe net şi nu m-am ferit total de toate nenorocirile prezente şi pe micul ecran, dar măcar nu am văzut un video de 3 minute (de obicei prezentand stiri din aceaşi arie), cu o voce pe fundal (de care sunt sătul) care descrie parcă cea mai mare, şi cea mai odioasă crimă, demnă de filme horror (care pe o parte chiar ar fi fost la un moment dat, dar cu care m-am obişnuit fiind prezentată aproape zi de zi).

Televiziunea în România este o "caterincă". Numai emisiuni penibile. Penibile pentru că asta cere masa. Publicul este foarte pretenţios. Se cer scandalurile, bârfele şi mondenităţile. Pe mine personal mă miră cum emisiuni ca "Happy Hour" sau "Poveştiri" (cea mai idioată dintre toate) reuşesc să facă "reiting". Şi culmea... au priză la public. WTF!!!! Peste tot numai emisiuni de scandal, toate bazate pe articole din CAN-CAN. Şi cu toţii cred că ştim că atunic când CAN-CAN-ul nu minte, exagerează. Şi dacă nu are despre ce să scrie... inventează.

Poate ai să îmi zici că pot să aleg la ce să mă uit şi la ce nu. Greşit! Pot să aleg la ce emisiune să mă uit, sau pe ce canal, dar subiectul este mereu acelaşi. Când sunt ştiri pe unul, sunt ştiri pe toate... aceleaşi ştiri. Excepţie fac ştirile politice... pentru că deşi e interzis, din câte am înţeles, televiziunile de la noi sunt şi ele "membre de partid". Când e o emisiune pe un canal, pe toate canalele exită câte una în acelaşi gen. Tratând bineînţeles acelaşi subiect. Până şi reclamele în timpul filmelor se difuzează în acelaşi timp. Aceleaşi reclame.

Deci... clar nu îmi lipseşte deloc televizorul. Nu-mi lipseşte nici "Răzvan şi Dani", nici "Stirile care contează", nici "State", nici "Poveştiri", nici "Un show păcătos"... nici nimic. Şi ca să te conving cât de uşor ne lăsam manipulaţi de "tembelizor"şi cât de leneşi putem fi... gandiţi-vă la emisiunea "În gura presei" (şi este una din cele mai vizualizate emisiuni din toate care există de pe toate canalele) ... de ce avem nevoie de cineva să ne citească ziarele. Şi după ce că ne citeşte presa, ne lăsăm şi influenţaţi de părerile lui personale despre ceea ce citeşte. De parcă noi nu am fi în stare să citim un articol şi să-l comentăm după mintea noastră.

Cam asta se întâmplă cu televiziunea la noi! Atât am înţeles eu din ea!

P.S.: Sau poate toate astea se întâmpla la televizorul meu. Al tău ce zice?

miercuri, 14 aprilie 2010

NOI vs. EI

Share
Aseară nu mai stiu exact cum şi-n ce fel... dar mi-am amintit de desenul animat "Yogi Bear". Desenul animat tipic pentru generaţia mea. Nu cred că există persoană apropiată de vârsta mea care să nu-l ştie pe Yogi şi Bubu. Ce mai desene... ce mai vremuri... ce-aş mai vrea să fiu iar copil. Dar să copilăresc în aceleaşi vremuri... nu astea de acum.

La blocul unde stăteam eu, există foarte multi copii. Foarte multi... e un bloc cu 160 de apartamente... si culmea, mulţi dintre locatari parcă s-au vorbit să facă câte un copil, 2 ... la intervale de timp apropiate. Şi uite aşa priveam la noua "trupă" de la bloc. Priveam şi îi compătimeam. Îi compătimeam pentru că îmi aduceam aminte de copilăria mea... şi am avut o copilărie foarte frumoasă, iar copilăria mea nu se compară deloc cu a lor.

În primul rând sunt nişte copii foarte protejaţi de părinţii lor. Afară dacă ies... ies împreună. Parinţii fac o tabară şi copiii alta. Nu vezi un copil singur afară. Unu nu a părăsit perimetrul feţei scării neînsotit...nu de alţi copii, ci de părinţi. Copiii sunt obligaţi să se joace împreună... nu există neînţelegeri, certuri, bisericuţe. Să se joace... vorba vine. Să petrecă timpul împreună. N-am văzut decât două jocuri la ei, celebrul "Raţele şi vânătorii" (şi nici măcar nu era jucat cu o minge ca lumea, genul la alea de 35 cum erau când eram eu copil, ci ceva asemănator "ozn-urilor"...mingile acelea uşore, nişte baloane un pic mai rezistente, mereu ovale, de toate culorile, şi cu celebrele flori imprimate pe ele) şi "Plicul" care se mai transformă în "Şotron" câteodată. Oare mai ştiu şi alte jocuri?

Îmi amintesc că noi ştiam mult mai multe... "Elasticul", "Omul negru", "Flori, fete sau băieţi", "Telefonul fară fir" etc.

Nu i-am văzut odată jucându-se "Ascunsa", "Hoţii şi vardiştii"... de "Castel" nu mai zic. Cred că nici măcar n-au auzit de el. Nu ştiu să fi văzut vreun copil cu vreo praştie făcută de el sau cu vreo ţeavă de "gornete".

Acum ei se joacă cu "Ben10" şi "Pokemon"... fac schimb de cartonaşe, noi faceam schimb de surprize "Turbo". Ei se joacă pe PSP, noi ne jucam pe "Terminator". Noi aveam cheile de gât, pe ei îi aşteaptă bunica. Noi eram fascinaţi de "McGuyver", ei de "Spioancele". Noi ne întâlneam în şcoală la fotbal, ei se întalnesc pe server la "Fifa2010".

Sunt copii îmbătrâniţi de părinţi. Şi sincer nu vreau să îmi imaginez aceaşi copii, adolescenţi.

Asta aşa de dragul aducerilor aminte.



P.S.: Copilăria mea bate copilăria lor. A voastră?